Concedii medicale cu acte false

- Advertisement -

Şapte percheziţii domiciliare au fost desfăşurate de polițiștii din Dolj, în Craiova și București, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune. Anchetatorii au suspiciuni că medici chirurgi de la spitalul din Craiova au emis zeci de certificate de concediu medical false.

Anchetatorii susţin că în perioada anilor 2019-2021, prin falsificarea unor semnături aparținând unor medici primari cu specializarea chirurgie din cadrul unui spital din Craiova, ar fi fost eliberate 46 de certificate de concediu medical pentru patru persoane fizice ce nu ar fi fost examinate de aceștia.
În baza certificatelor de concediu medical, persoanele în cauză ar fi solicitat și obținut indemnizații de asigurări de sănătate. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 240.000 de lei.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Investigare a Criminalității Economice-Sectorul 4 București.

Articole recente