CEO, obligat de instanță să le construiască locuințele sinistraților

- Advertisement -

Sinistrații din Seciuri au câștigat în instanță procesul intentat împotriva Complexului Energetic Oltenia. Astfel, Complexul Energetic Oltenia va trebui să le construiască sinistraților casele dărâmate în urma alunecărilor de teren. Este vorba despre 30 de case care ar trebui să fie reconstruite, după decizia definitivă a instanței de judecată.

Asociația Sinistraților din Roșia de Amaradia a intentat proces Complexului Energetic Oltenia pentru reconstruirea celor 30 de case, ai căror proprietari sunt membrii ai acestei asociații. În cele din urmă, procesul a fost câștigat de sinistrați, decizie prin care Complexul Energetic Oltenia va fi obligat să reconstruiască aceste gospodării. Din păcate, celelalte 123 de gospodării grav afectate nu fac parte din această asociației, motiv pentru care nu vor beneficia de sentința instanței de judecată.

Reconstrucția nu se va rezuma doar la imobile ci și la anexele gospodărești și dar și gardurile și fântânile localnicilor afectați de alunecări. Localnicii spun că procesul a durat prea mult, dar a meritat.

Ultima speranță a sinistraților este decizia instanței, în urma căreia așteaptă să fie despăgubiți de către Complex.

Articole recente