CEO invitat la dialog

- Advertisement -

Federația Sindicală ,,Univers,, va convoca conducerea Complexului Energetic Oltenia la următoarea ședință de Dialog Social. Principala temă de discuție este situația disponibilizărilor pe care intenționează să le facă. Conducerea federației este nemulțumită de lipsa de comunicare dintre sindicate și administrație.

Conducerea Federației Univers, filiala Gorj, a solicitat Instituției Prefectului să-i invite, la următoarea ședință de Dialog Social, pe cei din conducerea CEO care să prezinte o situație clară a disponibilizărilor viitoare.

Sindicaliștii spun că au recurs la această strategie din cauza lipsei de comunicare cu directoratul Complexului Energeti Oltenia.

Subprefectul Sorin Arjoca a declarat că vor invita, fără ezitare, reprezentanții CEO la următoarea ședință.

Deși în preajma fiecărei campanii electorale apare teza disponibilizărilor masive din cadrul CEO, până la această dată entitatea nu a recurs la concedieri.

Articole recente