CCM-ul, perfect legal

- Advertisement -

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au verificat contractul colectiv de muncă al minerilor și energeticienilor și l-au înregistrat. Instituția nu a descoperit nicio problemă în actul respectiv, procedura de întocmire fiind respectată în totalitate. Inspectorul șef al ITM Gorj, George Romanescu, spune că actul este valabil pentru o perioadă de doi ani.

După lungi negocieri între liderii de sindicat și administrația Complexului Energetic Oltenia, contractul colectiv de muncă al angajaților a fost semnat. Documentul a fost depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, după care a fost verificat de specialiștii din cadrul instituției. Inspectorii de muncă nu au găsit probleme de procedură în document și l-au validat.

Ca și precedentul, contract colectiv de muncă al angajaților CEO, acest document este valabil timp de doi ani.

Articole recente