Caz socant la Valcea

autor: Gabriel Alin Spineanu // 14 09 2020 // 89 Vizualizari

Caz șocant în județul Vâlcea, acolo unde un jandarm și-a pus capăt zilelor! Bărbatul de 40 de ani se afla de două săptămâni în concediu medical și, acum, s-a aruncat în gol de la etajul cinci al blocului în care locuia. Era acasă cu fiul său de 15 ani și, fără să spună niciun cuvânt, a deschis fereastra și s-a aruncat în gol. Medicii ajunși la fața locului nu au mai reușit să îl resusciteze pe bărbat.

Tragedia s-a petrecut în cel mai mare cartier din Râmnicu Vâlcea, Ostroveni. La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje, însă medicii nu l-au mai putut resuscita pe jandarm.
„Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru o persoană căzută de la etajul V, în Râmnicu Vâlcea. La intervenţie s-au deplasat o ambulanţă SMURD şi un echipaj de salvare. Persoana este căzută în faţa blocului, inconştientă. S-au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, persoana a fost declarată decedată, s-au întrerupt manevrele de resuscitare”. ”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea.
Jandarmul locuia împreună cu familia. Marius Toader era acasă cu băiatul său de 15 ani când, din motive încă neclare, a deschis geamul dormitorului și s-a aruncat în gol. Potrivit unor surse citate de presa locală, jandarmul ar fi avut ceva probleme în familie, cu părinții, dar nu se știe cu exactitate care au fost motivele pentru care a recurs la acest gest extrem. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări în acest caz.