Carantină în Olt

autor: Marinel // 07 04 2021 // 59 Vizualizari

Poliţiştii şi jandarmii din Olt au instituit filtre la intrările şi ieşirile în şi din comuna Drăghiceni, carantinată zonal. Măsura se aplică din această dimineaţă pentru satele Drăghiceni, Liiceni și Grozăvești.

Potrivit autorităților, este strict interzis accesul in zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere;
Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Se permite tranzitarea localității carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.
Decizia de carantinare zonală a comunei Drăghiceni a fost luată după ce rata de infectare la nivelul localităţii a depăşit 12 cazuri de coronavirus la 1.000 de locuitori. În prezent, această rată a ajuns la 14,34/1.000.