Autobuze vechi de peste două decenii

30 05 2012 // 0 Comentarii // 372 Vizualizari

Târgujienii au parte de un serviciu de transport în comun ca acum două decenii. În parcul auto al societăţii Transloc se găsesc maşini vechi şi de 20 de ani. Totul, în timp ce unitatea are un buget anual de peste 80 de miliarde de lei vechi.

Parcul auto al societăţii Transloc din Târgu Jiu numără acum 17 troleibuze şi 22 de autobuze. Cu excepţia a 5 autobuze, toate celelalte maşini sunt fabricate înainte de anul 2000. 8 dintre mijloacele de transport în comun au o vechime de peste 20 de ani. Condiţiile sunt jalnice. Scaunele din lemn sunt rupte, rugina este la tot pasul, iar podelele sunt adevărate capcane pentru călători. Şoferii sunt nevoiţi să cârpească la ele, în fiecare zi. Nea Ion, de exemplu, este unul dintre veterani. De 3 decenii, autobuzul este a doua lui casă.

Nici şoferii de pe trolee nu o duc mai bine. Maşinile se apropie sau au trecut deja de vârsta majoratului.

Călătorii spun că s-au săturat să meargă cu aceleaşi maşini, ca acum două decenii, iar în funcţie de anotimp, să tremure sau să transpire în ele.

Directorul societăţii Transloc, Vasile Căilean, speră ca edilii târgujieni să găsească în acest an resurse financiare, pentru a înnoi parcul auto. Unele dintre maşini au funcţionat de aproape 3 ori mai mult decât ar fi trebuit.

Adauga un comentariu

  1. Current day month ye@r *