AUDIO- Liberalii au cerut încasetarea operelor lui Brâncuși

- Advertisement -

În plin scandal privind măsurile ce trebuie luate pentru protejarea operelor lui Constantin Brâncuși, liberalii sunt cei care au cerut măsuri extreme. Încă din 2015, președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu a solicitat încasetarea în sticlă a operelelor lui Brâncuși. ASCULTA AICI si aici: 

Ipocrizia liberalilor este dusă însă la extrem. Președintele PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu se declară acum revoltat de propunerea specialiștilor de a limita apropierea de opere mai ales când sunt grupuri mari de turiști, greu de controlat și care pot face rău operelor așa cum s-a întâmplat deja. ”Da, am asistat la discuțiile referitoare la situația cu referatul acela. În ședința pe comisii nici nu se pusese problema asta. Am crezut că e vorba de o glumă sau o știre falsă inițial. Dimineață, la prima oră, voi notifica Ministerul Culturii în legătură cu aceste aspecte și, implicit, voi lua legătura și telefonic cu cineva de acolo pentru că nu este posibil să se întâmple așa ceva. De asta vă spun că inițial nici n-am crezut că s-ar putea gândi cineva la așa ceva. Intenționez, totodată, să convoc conducerea Centrului Brâncuși și să cer explicații. Este aberant, nici nu poate fi vorba să acceptăm așa ceva!” , a spus Romanescu citat de Gorj Exclusiv.

18142896_10212750200452888_95300720_n

 

Articole recente