Au furat bijuterii

- Advertisement -

Un bătrân din municipiul Drobeta Turnu Severin a rămas fără bijuteriile din aur ieri, în ziua de Sfinţii Constantin şi Elena. Totul s-a întâmplat pe stradă, când omul a fost acostat pe stradă de trei femei de etnie romă care i-au propus acestuia să-i ghicească.

Bătrânul s-a lăsat dus de nas și a acceptat propunerea femeilor, care prin metoda deja cunoscută, i-au înlocuit bijuteriile de aur cu niște tinichele. Când şi-a dat seama că a fost înşelat a sesizat imediat Poliţia municipiului Turnu Severin, care într-un timp foarte scurt a depistat escroacele şi în felul acesta prejudiciul (două inele şi un lănţişor din aur), în valoare de aproximativ 2500 de lei, a fost recuperat. Polițiștii au reușit să le prindă pe raza orașului Strehaia în timp ce acestea se îndreptau cu ajutorul unei mașini spre județul Vâlcea. Individele sunt cliente mai vechi ale poliției, acestea fiind cercetate și în alte dosare de acest tip. Pentru că exista suspiciunea că aceste escroce ar fi şi autoarele unui furt comis pe raza comunei mehedinţene Pătulele în toamna anului trecut, a fost adusă la confruntări şi o altă victimă. Este vorba de un bărbat în vârstă de 91 de ani, care a rămas fără toți banii agonisiți. Polițiștii au deschis un alt dosar pe numele celor trei suspecte.

Articole recente