Atenție la fraudele pe internet! Vezi ce-ti recomandă oamenii legii!

autor: Madalina Barbonie // 08 08 2018 // 75 Vizualizari

“Polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice au fost sesizați despre desfășurarea unei campanii prin care se încercă fraudarea victimelor, prin sisteme informatice, în numele Poliției Române. Dacă primiți un astfel de mesaj, este important să știți că este o fraudă și să nu dați curs cererii !

Sesizați poliția dacă aveți calculatorul blocat și vi se cere să plătiți o sumă de bani.

Polițiștii Gorjeni vă recomandă să nu plătiți suma cerută pentru decriptarea fișierelor, în cazul în care calculatorul este virusat, întrucât de cele mai multe ori nu veți recupera fișierele.

Sesizați poliția în cazul în care sunteți victime ale unor astfel de atacuri.

Vă recomandăm să faceți back-up-uri regulate ale datelor stocate pe sistemul informatic (pe un dispozitiv de rezervă), să mențineți sistemul updatat și să instalați un program de tip antivirus.

De asemenea, nu deschideți niciodată un atașament primit de la o persoană necunoscută sau un link neobișnuit primit prin intermediul conexiunilor de internet”, a transmis IPJ Gorj.