Atac mafiot la Valcea

autor: Gabriel Alin Spineanu // 13 08 2020 // 158 Vizualizari

Atac mafiot în județul Vâlcea! Interlopii lovesc din nou. De data aceasta, o familie din Vâlcea a fost atacată în timp ce oamenii dormeau liniștiți în casă. Două persoane au aruncat cu sticle incendiare în curtea gospodăriei, iar în doar câteva minute, o mașină a fost cuprinsă de flăcări.

Prima care a văzut incendiul a fost fetița familiei, în vârstă de 8 ani, care și-a strigat imediat părinții. Totul ar fi o răzbunare, după ce capul familiei atacate a salvat în luna iunie o tânără pe care interlopii o obligau să se prostitueze. Atunci, bărbatul a reuşit să o scoată din garsoniera unde era ținută şi să fugă cu ea, însă au fost observați de membrii clanului. A urmat apoi o urmărire ca în filme. Interlopii au încercat să îi scoată de pe şosea, lovindu-le maşina din spate. Dar și-au lovit la rândul lor și ei mașina și nu au mai putut continua urmărirea. Astfel, fata a fost dusă la Poliţie. Acum, polițiștii au reținut pentru 24 de ore doi tineri care sunt acuzați că au incendiat mașina familiei din Berbești, dar și de distrugere, conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.