ADRIAN MITITELU, TRIMIS ÎN JUDECATĂ

- Advertisement -

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-au trimis în judecată pe patronul Universității Craiova, alături de patru bărbați, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, folosire cu rea credinţă a bunurilor societății și spălare a banilor. Acuzația pentru Mititelu este că ar fi constituit, în anul 2003, un grup infracţional organizat care a activat până în anul 2006, scopul asumat fiind comiterea în formă continuată de infracţiuni prin intermediul societăţilor comerciale din grupurile de firme MAXITEC, respectiv REGIONAL MEDIA din judeţul Dolj. ”Astfel, s-a reţinut că în perioada 2003 – 2006, inculpaţii, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, au evidenţiat în contabilitatea societăţilor comerciale pe care le administrau sau la care erau acţionari/asociaţi atât cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, cât şi operaţiuni fictive. Totodată, aceştia au omis evidenţierea în aceste documente a unor operaţiuni comerciale efectuate şi a unor venituri realizate. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în cuantum total de 23.414.211,39 ron, echivalentul a 5,32 milioane euro”, susțin procurorii DIICOT. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti.
Detalii în JURNAL!

mititelu

Articole recente