Actiuni de amploare ale politistilor gorjeni

- Advertisement -

În weekendul trecut, peste 90 de polițiști gorjeni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, subunităților de poliție teritoriale și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au acționat pe raza întregului județ, în zona localurilor publice cu program prelungit, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Astfel, cu ocazia controalelor efectuate au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier, fiind aplicate și 78 de sancțiuni contravenționale privind circulația pe drumurile publice, în cuantum de aproximativ 18.000 de lei. De asemenea, polițiștii rutieri au reținut 5 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei.

Articole recente