Acoperișul unui spital în flăcări

autor: tv sud // 19 06 2019 // 305 Vizualizari

Peste 60 de persoane au fost evacuate miercuri după-amiază din incinta Spitalului Clinic Căi Ferate (SCCF) Constanţa după ce a izbucnit un incendiu spontan la acoperişul clădirii amplasată pe Bulevardul 1 Mai, în vecinătatea Portului Constanţa, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Dobrogea, potrivit Agerpres. Focul a fost generat de radiaţia termică solară şi a izbucnit în podul clădirii, manifestându-se şi pe acoperiş, dar viaţa pacienţilor şi a personalului nu a fost pusă în pericol. De asemenea, nu au fost afectate spaţiile destinate serviciilor medicale, peste 60 de persoane din incinta unităţi fiind evacuate în siguranţă, în afara clădirii. “Incendiul a fost localizat şi stins la scurt timp după sosirea echipajelor ISU, care au fost alarmate prin apel la 112, la faţa locului fiind mobilizate două autospeciale de stingere, un echipaj medical SMURD B, o autoscară şi autospeciala pentru victime multiple”, precizează reprezentantul IJSU Dobrogea.
Sursă :Romaniatv.net