Accident cu victime la Ionești

autor: Alina Dodenciu // 04 08 2020 // 175 Vizualizari

”În noaptea de 3/4 august a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizați prin apelul 112,  despre faptul că, pe raza comunei Ionești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism  înmatriculat în Spania, pe DJ674 Ionești, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra autoturismului, părăsind partea carosabilă, lovind un cap de pod, din beton.

În urma impactului a rezultat accidentarea, unui tânăr, de 16 ani și a unei tinere, de 14 ani, ambii domiciliați în comuna Grozești, județul Mehedinți, pasageri în autoturism.

Conducătorul auto  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.