Accident cu victime la Bâlteni

- Advertisement -

„Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 59 de ani din comuna Bâlteni conducea un autoturism din direcția Rovinari către Bâlteni, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, prin viraj spre stânga, și a acroșat pe partea laterala față, de un alt autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa în aceeași direcție de mers.
În urma impactului primul șofer a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpa”, a transmis IPJ Gorj.

IMG-20200704-WA0006

Articole recente