A murit pacienta cu COVID-19, implicata in accident

autor: Gabriel Alin Spineanu // 13 08 2020 // 113 Vizualizari

Pacienta infectată cu COVID-19, rănită, ieri, în accidentul în care a fost implicată Ambulanța în care se afla, a decedat, noaptea trecută, la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu. Starea ei de sănătate s-a agravat, iar rănile suferite în urma impactului dintre autospecială și autoturism i-au fost fatale.

Starea de sănătate a pacientei s-a agravat în urma rănilor suferite în accidentul dintre autospecială și autoturism. Femeia a intrat în stop cardio respirator la scurt timp după ce a fost transportată la spital, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Polițiștii au deschis acum un dosar penal în acest caz sub supravegherea procurorului de caz.
Pacienta din Mehedinți obținuse un transfer de la Orșova la spitalul din Târgu Jiu. Pe drum, Ambulanța în care se afla a fost implicată într-un grav accident de circulație, pe raza localității Cornești. În urma impactului, autospeciala a căzut de pe un pod. Și ambulanțierul care conducea Ambulanța este rănit grav și a fost transferat în cursul nopții la un spital din Craiova.