A început Festivalul Național STUDENȚIADA

- Advertisement -

Și în acest an, Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuşi” și Uniunea Națională a Studenților din România organizează Festivalul Național STUDENȚIADA, festival ce se află la cea de-a 13-a ediție și se desfășoară în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie 2018.
STUDENȚIADA se desfășoară la nivel național, fiind organizată de către 70 de asociații studențești din 15 centre universitare din țară, cu scopul de a implica cât mai mulți studenți la viața de societate.
Desfășurat în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie, Festivalul oferă o serie de activități pe ramuri educaționale, culturale, sportive, sănătate și divertisment, completate cu volutariat, munca în echipă și coordonarea la nivel național.
STUDENȚIADA este un mod prin care tinerii sunt încurajați să fie creativi și să socializeze, prin experimentarea unei alt gen de studenție. Implicarea activă, introducerea studenților în viața socială cât și oportunitatea dezvoltării unei gândiri divergente sunt acțiuni ce au o urmare imediată asupra tinerilor.
Ieri, 29 octombrie, s-a deschis cel mai mare festival studențesc din România organizat nu numai la Târgu Jiu, ci în toate cele 15 centre universitare în care există asociații studențești membre ale Uniunii Naționale a Studenților din România (Bacău, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Petroșani, Ploiești, Reșita, Sibiu, Târgoviște, Târgu-Mureș și Timișoara).
Toate aceste centre universitare vor organiza evenimente proprii, făcând astfel ca Festivalul Național STUDENȚIADA să fie cea mai mare mișcare studențească din țară.
La Târgu Jiu, evenimentul este organizat de Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuşi” și Uniunea Națională a Studenților din România.
De asemenea, pentru o bună organizare a activităților, avem sprijinul următorilor parteneri: Ministerul Tineretului și Sportului, Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj, Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu, Playhouse Târgu Jiu, Petrom și Asociația „Colour Your Dreams”.
În prima zi a evenimentului s-a desfășurat Campionatul de FIFA.
Marți, 30 octombrie, începe Campionatul de tenis de masă și Campionatul de tenis de câmp, ambele desfășurându-se la Complexul Studențesc Debarcader.
Miercuri, 31 octombrie, continuăm cu:
– Campionatul de fotbal care o să se desfășoare tot la Complexul Studențesc Debarcader,
– Seară de film în Universitate,
– dar și proiectul „Nu uita că ești român.
Joi, 1 noiembrie, organizăm:
– Campionat de șah și Campionat de table care se vor desfășura la Biblioteca Universitară Centrală “Tudor Arghezi” din cadrul Complexului Studențesc Debarcader.
– De la ora 13, organizăm cea de-a 5-a ediție a evenimentului „Bicicliada”. Toți cei care doresc să facă un tur al orașului pe două roți, sunt așteptați pe 1 noiembrie, ora 13 în Piața Prefecturii.
Traseul va fi următorul: – Piaţa Prefecturii – Calea Eroilor – Biserica „Sf. Trei Ierarhi” – Str. Mărășești – Str. Tudor Vladimirescu – Parcul Coloanei Infinitului – Strada Narciselor – Zona Artego – Bd. Ecaterina Teodoroiu – Str. Lotrului – Str. Hidrocentralei – Parcul Debarcader – Str. Tineretului – Str. Vasile Alecsandri – Bd. Constantin Brâncuşi – Sens Giratoriu Primăria Tg-Jiu – Str. Traian – Zona Centru.
Vineri, 2 noiembrie – „Halloween Student Party” la Complexul Studențesc Debarcader, iar sâmbătă și duminică activități sportive și de recreere.
De menționat este faptul că, de luni până vineri se desfășoară și Campania de donare de sânge „Sângele înseamnă viață”. Astfel, doritorii pot merge zilnic la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu.
Acesta este programul Festivalului Național STUDENȚIADA, pentru studenții Universității „Constantin Brâncuşi”, dar și pentru elevii doritori, pentru că și aceștia se pot alătura activităților.
La eveniment au participat: Dna. conf. univ. dr. Cornelia Tomescu-Dumitrescu, prorector responsabil cu domeniile Monitorizare, Dna. Prof. Univ. dr. Amalia Venera Todoruț, vicepreședinte Senat UCB și Dna. Nicoleta CĂTUȚOIU – Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu.

45040052_179815572953611_6435966874822901760_n 45152549_944391319104671_3836013262617444352_n

Articole recente