A băut și s-a urcat la volan

autor: tv sud // 17 05 2019 // 120 Vizualizari

“La data 16 mai a.c., poliţişti din cadrul Poliției Orașului Tismana au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat, de 40 de ani, din localitate, bănuit de săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.
Acesta a fost depistat de polițiști, cu o zi în urmă, în timp ce conducea un autocehicul, pe raza localității, având o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aer expirat.
Fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în cazul bărbatului a rezultat o alcoolemie de 1,55-1,36 g/l alcool pur în sânge.
În trecut, bărbatul a fost cercetat și condamnat pentru mai multe infracțiuni rutiere”, a transmis IPJ Gorj.