25.000 de restanţieri, la impozite locale

- Advertisement -

Cu toate că era ultima zi în care puteau plăti fără majorări a doua tranşă a impozitelor locale, târgujienii nu s-au grăbit să facă acest lucru. La prânz, la ghişeele Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale se aflau doar câţiva cetăţeni. În prezent, în municipiul Tg Jiu sunt peste 25.000 de restanţieri, în cazul acestora stabilindu-se deja măsura executării silite.

Achitarea impozitelor şi taxelor locale a devenit o problemă gravă pentru zeci de mii de târgujieni, aceştia fiind înregistraţi şi cu datorii mai mari de doi ani.

Restanţierii, dar şi cei care nu-şi plătiseră doar tranşa a doua din impozitele locale au mai putut să facă acest lucru, fără să plătească majorări doar astăzi.

Mariana Budulan mai spune că au trimis chiar şi echipe mobile de încasatori, dar plăţile realizate de cetăţeni sunt în acest caz la un sfert din ce se realiza în urmă cu doi ani. Cei care sunt mai conştiincioşi cu plăţile sunt tot pensionarii.

Cei care au venit astăzi să plătească spun că dacă amână, apoi nu-si mai pot plăti datoriile.

O altă categorie de restanţieri sunt cei care au de plătit amenzi de circulaţie, acestea ridicându-se la câteva zeci de mii de lei în total.

Articole recente